TRADITII SI OBICEIURI

Obiceiuri de Anul Nou

 

 

Modificarea calendarului, prin sarbatorirea Anului Nou in luna ianuarie in loc de luna martie, a avut o influenta importanta asupra datinilor. Multe dintre acestea au fost stramutate treptat, treptat in luna ianuarie. O mare importanta in ciclul obiceiurilor stramosesti a avut-o aparitia si raspandirea crestinismului. Ziua Sfantului Andrei este punctul de pornire a ritualurilor de Anul Nou. In vechime, Anul Nou era sarbatorit la intai martie, odata cu venirea primaverii. Omul primitiv credea ca acesta este momentul optim de a afla, prin practici magice si invocatii cantate sau spuse, cum va fi noul an. Daca va fi unul bogat pentru agricultura sau nu. Colindele de rit agrar sau plugusoarele ce au ajuns pana la noi au legatura cu acest moment important, al reinvierii naturii si al sperantei de mai bine a oamenilor.

La Lasatul Secului, flacaii din sat, potrivit traditiei, impaca lautari care au rolul de a-i insoti pe la casele fetelor. Fiecare are un rol bine stabilit: ursi, tigani, capre, caiuti, politisti, jandarmi, doctori, caldarari si caldararite si tot ce mai trebuieste pe langa casa omului.
Urarile ce insotesc plugul sau plugusorul sunt de o mare varietate: pentru fertilitatea solului, bogatia recoltelor si a cirezilor de animale, de sanatate, prosperitate, fericire si bogatie. „Plugusorul”, renumita uratura, reprezinta pentru agricultura ceea ce reprezinta „Miorita” pentru pastorit. „In uraturile lor, flacaii pomenesc si despre alte evenimente importante in istorie: lupta impotriva cotropitorilor, cele doua razboaie mondiale. Un alt gen il reprezinta plugusoarele satirice in care sunt criticate naravurile oamenilor: lenea, nepriceperea unor fete la treburile gospodaresti, betia, casatoria din interes si mai nou, necinstea conducatorilor de tara”

Cel mai frumos joc este cel al caiutilor, care are o valoare deosebita pentru sateni. Dansul caiutilor sugereaza vitejia, hotararea barbatilor ce altadata plecau sa-si apere hotarele sau agerimea pe care o dovedeau la vanat. Tricolorul este nelipsit din costumul caiutilor. Acestea sunt purtate de cei mai buni dansatori din ceata.

 

 

 

Banesti comuna Fantanele - Traditii si obiceiuri 

Sarbatorile de iarna aduc cu ele magia Nasterii Domnului a sfârsitului si inceputului de an, a mortii si vietii. Pe lânga traditiile si obiceiurile traditionale cunoscute, colindele, Capra, Ursul, Steaua, Plugusorul, Sorcova, ascunse in memoria ancestrala a satelorFolcloristica a grupat, in general, obiceiurile calendaristice in patru cicluri care corespund celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna.
Obiceiurile care se mai practica si azi pe teritoriul folcloric romanesc si care prezinta forme interesante de integrare in cultura contemporana sint cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample si pline de semnificatii pentru cultura noastra populara.
Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic la cumpana dintre ani, in noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit ingropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este "oprit" dupa 365 de zile si intors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la inceput in ziua de Anul Nou. Asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile.

Jocul caiutilor

Banesti judet Suceava

Jocul caiutilor din comuna Fantanele - descriere

Ca joc de Anul Nou, calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor.

In credintele arhaice, calul avea o functie apotropaica, de protejare a gospodariilor si a bisericilor de spiritele rele. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul calului (caiutilor) este practicat si astazi nu pentru semnificatiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mascoidelor. De aceea tinerii alesi pentru grupurile de caiuti trebuie sa fie excelenti dansatori, exprimand prin joc vitalitatea si forta exuberanta a tineretii.

In Bucovina, mascoida de cal cunoaste mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucatorii de caiuti sunt echipati cu capete de cal, lucrate din lemn si imbracate in panza rosie, alba sau neagra, la care se adauga si alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat in timpul jocului, capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o covata gaurita la mijloc sau doua vesce de sita, care se acopera cu un covor sau o fustanela din panza alba sau colorata. Peste aceste tesaturi se cos elemente decorative (batiste, stergare, panglici etc).

Tinerii care joaca caiutii se dezlantuie in cerc sau se desfasoara liniar si radial, fata in fata, simuland o sarja de cavalerie, sub comanda unui capitan sau vataf. Sunt sate in care, asemanator alaiului caprei si ursului se intalneste alaiul calului insotit de turc, baba, mosneag si negustor. Uneori caiutii sunt grupati in cete de sine statatoare conduse numai de un capitan. Dar sunt si cazuri in care caiutii, mai putini la numar, sunt inclusi in cete mari si sunt subordonati altor personaje, ei avand, in acest caz, un rol secundar.

Jocul ursului

Jocul ursului, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie.

Se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni, Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iama si sa vesteasca primavara.

Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Datorita popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis constituite, si grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si contribuie la amplificarea obiceiul.

Jocul ursului

Sat Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.

Jocul caprei - descriere

O alta aparitie este cea a caprelor. In pocnete de harapnice si cantece de fluier, ele evolueaza saltaret, sugerand neastamparul acestor animale. Baiatul ce are rol de insotitor al caprelor isi insoteste strigatele cu pocnete de harapnic.

Costumul e confectionat din spice de stuf, cu cap mobil facut din lemn, cu un bat lung din doua corpuri actionate cu o pirghie si o sfoara. Acest mic mecanism scoate suntele ritmice in concordanta cu monologul vatafului: Ta, ta, ta, caprita, ta!.

Capul este incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz si flori si este fixat intr-un bat-suport care se sprijina pe pamant. Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de matase, puse in diagonal, traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate (Veresti, Siminicea,Fantanele, Serbauti, Siret).

Cercetatorii presupun ca dansul caprei precum si alte manifestari ale mastilor intilnite in satele romanesti provin din ceremoniile sacre arhaice inchinate mortii si renasterii divinitatii.

Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.

Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o fiinta fantastica plina de maretie. Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment.

JOCUL CAPREI

Sat Banesti judet Suceava

Jocul caprei

Banesti judet Suceava