Satul e vatrã a unui echilibru spiritual, a unei lumi trecute si prezente care pune în valoare locurile si alcãtuieste scara timpului. Memoria unor vremuri trece exclusiv prin vocile lumii satului, care în cãlãtoria ei, de aici spre dincolo, plânge, se bucurã, ori cautã unduirile doinelor si ale baladelor. Cautã poezia vietii purtãtoare de adevãruri, poezia rostirilor strãmosesti, cãlãuzitoare prin mrejele existentei ce identificã rosturile unor vremi si ale unei lumi care vesniceste în aceste originale alcãtuiri, în aceste configuratii rurale ce constituie zãgazuri împotriva uitãrii. Prezenta sacrului în inima acestei lumi are si ea atributele vesniciei, sacru însemnând tot ce putem dãrui din sufletul si din avutul nostru pentru a crea vesnicie.
 Doresc sã ne întoarcem cu o întreagã lume cãtre rãdãcini, cãtre acel spatiu, miraculos care se numeste copilãrie, care se numeste sat. Doresc cu puterile noastre adunate la un loc, sã investim în capital uman, în inteligenta pe care neglijând-o o putem risipi, ori pierde, si asta ar însemna stingerea treptatã a tuturor frumusetilor dãtãtoare de energii, care ne-au fost reazem.. El este cultural, educativ si de protectie a valorilor umane si izvorãste din solidaritate pozitivã. Copilul plecat din sat peste ani si ani se întoarce cãtre locul natal ca spre un paradis regãsit. Se întoarce cãtre pãrinti, ori cãtre amintirea lor. Se întoarce lângã lumea veche si nouã, unde-si cautã clipa de liniste.

 A ne întoarce în lumea din care am plecat, înseamnã a ne aminti de moarte, dar mai înseamnã a ne aminti totodatã de sufletul vesnic purtãtor de credintã si de izbânzi. Faptele noastre bune vor da glas înalt vesniciei. Binele e o victorie permanentã asupra timpului. Binele rãmâne lucrul cel mai liber al personalitatii umane, iar în cazul în care el devine un element dinamic, nu te lasã sã mori. Cioran, profetul iubit al unei întregi generatii de tineri, care si-au asumat ca si el, exilul ca destin, scria cu mare tristete,despre imaginea fals oribilã, nedreaptã si dispretuitoare a României în Europa civilizatã si sugera cã nu se poate vorbi rãu despre sãrãcie, dar în acelasi timp, aceastã lume nu poate fi iubitã dacã nu este suficient ajutatã pentru a traversa desertul cãtre o oazã de nãdejde.

 

IONEL CURCAN